uneori ma doare maseaua dar cum nimic nu dureza o eternitate ma
conformez cu gandul, idee sau ce o mai fi si asta ca peste cateva ore
totul va fi doar o amintire stupida ca in filmele unde nimeni nu are
nimic de spus..la fel ca si durerea…telul acesteia este de a te face
sa intri in conflict cu absolut toti din imediata ta apropiere tocmai
datorita, gratie am putea spune tacerii…enjoy the silence…dar cum
mama lui jimmy s-o mai enjoy cand nu vezi nimic altceva decat valuri
uriase de lava ce se indreapta spre tine fara nici o ezitare, incercand
sa te prinda in toata splendoarea ta…dar trece si ramane iar tacerea
cu urmele lasate de aceasta..ezitare, nepasare sau intentie, lucrurile
tind sa mearga mai departe..evolutie sau involutie..asadar exista o
schimbare in compozitia acestor elemente ce par sa duca la aparitia
noastra…schimbare mult prea importanta pentru a i se acorda o atentie
deosebita…pentru o secunda ajungi sa vezi altfel lucrurile, ca si cum
o oglinda ti-a fost pusa in fata si nimic din ceea ce vezi nu iti pare
familiar…exact asta ti se intampla insa fara a constientiza ca frigul
devine cald si noaptea zi…e ciudat dar maseaua ma doare in continuare
si renunt la alcool..refuz cu desavarsire orice contact cu acest
lichid care m-ar deconecta de la ce se cheama clipa in care observi
lumina din oglinda ce sta dintotdeauna in fata ta dar pe care nu o bagi
in seama decat mult prea tarziu..timpul trece si ne va parea rau dupa
tot…toate..dupa copacii infloriti ce se bat cu gazele in lumina
soarelui, dupa clipa cand era sa iau amenda in gradina botanica pentru
ca doar ma plimbam ..nu prea mi-a placut scenariul scris de
dumnezeu…dar el e singurul regizor pentru scena reprezentata de lumea
asta..saracii actori!..imi va fi dor de cartile citite in gradina, in
aer liber, de tipul de la biblioteca ce-mi zambea mereu fara
motiv…sau macar asa stiu eu, de actorul care era tot timpul grabit si
din cauza caruia mi-am prins degetul in usa unei librarii intorcand
capul dupa el, de serile de la balena cand stateam pana dimineata si
ascultam omuletii cantand la chitara si mancam covrigi calzi…de
imaginea bunicii care devine din ce in ce mai vaga, de norii de pe
cerul verii, de apa rece din fantana, de puisorii abia iesiti din
gaoace, de cocosila,de amintirile pierdute si cate si mai cate..imi va
fi dor de toate…simt ca le pierd..simt ca pier..incetul cu
incetul…voi disparea..si apare acceptarea tacita…nedorita dar
apare…
ce folos ca nu ma mai doare maseaua?…
